Tort din pesmeți, căpșuni și cremă de smântână (fără coacere)!

tort-din-pesmeti-capsuni-si-crema-de-smantana-fara-coacere_601038b04f07d.jpeg
Dacă ți-a plăcut dă-ne un LIKE ! Mulţumim!
---------------------------------------------

Rețetele torturilor fără coacere sunt întotdeauna binevenite, deoarece se prepară rapid, din ingrediente aflate mereu la îndemână și nu necesită aprinderea cuptorului (ceea ce ar fi insuportabil în zilele fierbinți de vară). De aceea, astăzi v-am pregătit încă o variantă de desert delicios și răcoritor, pregătit fără prelucrare termică.

De această dată am decis să experimentăm și să pregătim un tort din pesmeți. Rezultatul ne-a surprins pe toți! Tortul este nemaipomenit: constă din „blaturi” moi, fructe proaspete și cremă ușoară de smântână. Haideți să începem!

INGREDIENTE:

-600 g de pesmeți (preferabil, dulci, cu aromă de vanilie);

-500 g de smântână fermentată 20%;

-500 ml de smântână pentru frișcă 33%;

-zahăr pudră — după gust;

-350 g de lapte condensat;

-800 g de căpșuni (sau după gust);

-o tabletă de ciocolată neagră (pentru decor).

Puteți să înlocuiți căpșunile cu alte fructe: zmeură, coacăze, mure, piersici etc.

Noi am pregătit tortul într-o tavă rotundă, cu diametrul de 24 cm și pereții detașabili.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți crema de smântână: bateți foarte bine smântâna fermentată și laptele condensat cu mixerul, blenderul sau telul. Având în vedere faptul că smântâna are un conținut mediu de grăsime (20%), crema iese destul de lichidă. Ca să obțineți una mai groasă și mai stabilă, folosiți smântână fermentată 30% (vezi recomandarea de la sfârșitul rețetei).

Vrem să menționăm faptul că crema lichidă nu a influențat negativ gustul și aspectul tortului!

2.Spălați și uscați căpșunile. Îndepărtați-le codițele și tăiați-le sub formă de feliuțe sau cubulețe (după cum vă place). Cu cât veți adăuga mai multe fructe, cu atât tortul va fi mai gustos!

3.Asamblați tortul: acoperiți fundul tăvii cu un strat subțire și uniform de cremă.

4.Înmuiați fiecare pesmet în crema de smântână și așezați-l în tavă. Pesmeții absorb repede umiditatea din cremă și își măresc volumul.

5.După ce veți acoperi fundul tăvii cu un strat de pesmet, străduiți-vă să completați toate golurile dintre pesmeții întregi cu bucățele de pesmet. Apoi răspândiți puțină cremă pe primul „blat”, ca să fie acoperit în totalitate cu ea.

6.Răspândiți o parte de căpșuni pe primul „blat” și presați-le puțin.

7.Alternați straturile de pesmeți înmuiați în cremă și fructe până veți folosi toate ingredientele. Ultimul strat trebuie să fie reprezentat de pesmeți. Răspândiți crema rămasă pe suprafața lor.

8.Dați tortul la frigider pentru câteva ore (preferabil, peste noapte), ca să se pătrundă.

9.Pregătiți frișca bătută pentru ornarea tortului: turnați smântâna dulce (rece, abia scoasă din frigider) într-un bol adânc. Începeți să o bateți cu mixerul pornit la viteză mică, mărindu-o treptat.

10.Când frișca se va îngroșa și vor apărea vârfurile moi, încorporați treptat zahărul pudră în ea și continuați să o mixați până la apariția vârfurilor persistente.

11.Scoateți tortul din frigider și acoperiți-i suprafața cu un strat generos de frișcă bătută, răspândindu-o cât mai uniform.

12.Apoi separați cu grijă tortul de pereții tăvii, folosind un cuțit subțire. Îndepărtați cu atenție inelul tăvii, ca să nu deteriorați marginile tortului. Acoperiți-le și pe acestea cu frișcă bătută.

13.Ornați desertul obținut cu căpșuni proaspete. Noi am tăiat fiecare căpșună în feliuțe incomplete (în direcție longitudinală), separându-le puțin, ca să capete aspectul de evantai. Apoi le-am așezat pe suprafața tortului.

14.Dați o bucățică de ciocolată prin răzătoarea mică și răspândiți „fulgii” rezultați pe suprafața tortului.

15.Puneți ciocolata rămasă într-un poș. Scufundați-o într-un pahar cu apă fierbinte și așteptați până când se va topi complet. După aceasta tăiați vârful poșului și desenați diverse ornamente de ciocolată pe o foaie de silicon sau pe o bucată de hârtie de copt. Când ornamentele se vor întări, separați-le de substratul, pe care se află și așezați-le pe marginile și suprafața tortului.

16.Porționați și serviți tortul de pesmeți cu căpșuni și cremă de smântână. El se taie ușor și nu se fărâmițează!

Tortul este foarte înalt, moale, suculent și gustos. Bineînțeles, nu poate fi comparat propriu-zis cu un tort autentic, din blaturi coapte. Dar, având în vedere ingredientele din care este pregătit și rapiditatea preparării, putem să spunem că este un desert reușit. Noi l-am savurat cu multă plăcere și am primit solicitări de a-l pregăti încă o dată!

RECOMANDARE:

Ca să obțineți un tort încă mai aspectuos pe secțiune, vă recomandăm să folosiți smântână fermentată 30% pentru prepararea cremei, deoarece astfel ea capătă o consistență mai densă și mai fermă, fiind vizibilă printre straturile de pesmeți. În acest caz însiropați pesmeții cu lapte sau apă cu zahăr și ungeți fiecare „blat” cu crema groasă.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

Tort din pesmeți, căpșuni și cremă de smântână (fără coacere)! Bancuri Noi 2020, Poze Amuzante, Tort din pesmeți, căpșuni și cremă de smântână (fără coacere)! , Mozocu.Org , Tort din pesmeți, căpșuni și cremă de smântână (fără coacere)! , Amuzament,
Postari zilnice Amuzante, Tort din pesmeți, căpșuni și cremă de smântână (fără coacere)! , Mozocu, Tort din pesmeți, căpșuni și cremă de smântână (fără coacere)!

CORONAVIRUS

10 Reguli de urmat

- Spălați-vă pe mâini cu apă și săpun

- Evitați contactul cu persoanele care suferă de infecții respiratorii acute

- Nu vă atingeți ochii nasul gura dacă nu aveți mâinile igienizate

- Acoperiți-vă nasul si gura când strănutați sau tușiți

- Nu luați medicamente antivirale sau antibiotice fără prescripția medicului

- Curățați suprafețele cu dezinfectani pe baz de clor sau alcool.

- Folosiți masca de protecție numai dacă suspectați că suntei răcit sau sunteți în aproprierea oamenilor bolnavi

- Pachetele și produsele fabricate/primite din China nu sunt periculoase

- Animalele de companie nu rspândesc acest nou tip de virus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© 2020 Mozocu.Org - Toate Drepturile Rezervate. D'ale lui Mozocu
Links: Filme Seriale
scroll to top