Este oficial! Școlile nu se vor redeschide fizic până la 8 februarie

sambata-seara.jpeg

Este oficial! Școlile nu se vor redeschide fizic până la 8 februarie

Dacă ți-a plăcut dă-ne un LIKE ! Mulţumim!
---------------------------------------------

Este oficial! Școlile nu se vor redeschide fizic până la 8 februarie

Este oficial! Școlile nu se vor redeschide fizic până la 8 februarie


Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că Guvernul a adoptat o nouă ordonanță de urgență prin care se poate suspenda învățământul în format fizic până la data de 8 februarie a acestui an. Ordonanța ar putea fi aplicată în cazul antrepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor. Cursurile online vor continua cel puțin până la această dată, anunță autoritățile.

Școlile nu se vor redeschide fizic până la 8 februarie
Învățământul în format fizic este suspendat până la 8 februarie. Astfel, cursurile vor continua să se desfășoare în mediul online, până la această dată, după cum anunță autoritățile.



În ședința de astăzi a fost adoptată o OUG de modificare a legii 55/2020 cu un articol unic:

“În perioada 11.01.2021-08.02.2021, prin excepție de la prevederile alineatului (1), în baza și sub rezerva analizei situației epidemiologice la nivel național, realizată de Ministerul Sănătății împreună cu Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și în baza CNSU, prin ordin al ministrului Educației, se poate dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în online.

Precizăm că dispozițiile prevăzute la art. 38, alin. (1) din legea 55/2020 au avut aplicabilitate până la data de 31 decembrie 2020.

În condițiile în care pandemia de Covid-19 afectează încă, după cum știm, sănătatea populației, se impune adoptarea în regim de urgență a cadrului legal care să asigure desfășurarea procesului de învățământ, astfel încât cadrele didactice și elevii să beneficieze de drepturile constituționale la învățământ și sănătate în condiții de siguranță epidemiologică, demonstrând în același timp dorința Guvernului de trecere a școlii în format clasic începând cu cel de-al II-lea semestru al anului școlar 2020-2021 sub rezerva evoluției epidemiologice”, a declarat ministrul Sorin Cîmpenau.

Ministrul a afirmat anterior acestei ordonanțe că nu exclude niciun scenariu în ceea ce privește redeschiderea școlilor.

Ministrul Educației: Vrem să redeschidem școlile
Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat că intenția din partea autorităților este de a redeschide școlile, astfel încât elevii să se reîntoarcă în bănci.

„Vom avea o ordonanță de urgență prin care putem să continuăm învățământul online. Așa cum am început semestrul întâi, cu siguranță îl vom termina, online. Speranța și dorința noastră este să organizăm semestrul doi într-o manieră clasică, dar el trebuie finalizat. Ca să poată să fie finalizate e nevoie de o schimbare la legea 55, care dădea dreptul ministrului Educației să decidă trecerea în online până la 31 decembrie 2020. Am fost pus în fața unei situații: . Am refuzat acest lucru și am spus . Îl inițiem până în data de 8 februarie. Deci cu bună știință mi-am am redus dreptul de a decide peste data de 8 februarie învățământului online”, a declarat Sorin Cîmpeanu în cadrul unei intervenții la Antena 3.



În cadrul intervenției, ministrul a afirmat că prin acest fapt se arată fapt că se dorește redeschiderea școlilor. Mai mult, întrebat dacă este luată în calcul și renunțarea la examenul național pentru clasa a opta, ministrul Educației a spus că examenele vor continua să se dea ca și până acum.

„Nu am anunțat până acum și avem deja mai puțin de 6 luni până la organizarea examenului de Evaluare Națională. Examenele naționale trebuie să se deruleze. S-au derulat și în 2020. Ne dorim să se deruleze în maniera pe care acum o cunosc elevii. Dacă vor fi necesare schimbări vă asigur că aceste schimbări vor fi făcute în interesul elevului”, a mai declarat ministrul Cîmpeanu.

Este oficial! Școlile nu se vor redeschide fizic până la 8 februarie Bancuri Noi 2020, Poze Amuzante, Este oficial! Școlile nu se vor redeschide fizic până la 8 februarie , Mozocu.Org , Este oficial! Școlile nu se vor redeschide fizic până la 8 februarie , Amuzament,
Postari zilnice Amuzante, Este oficial! Școlile nu se vor redeschide fizic până la 8 februarie , Mozocu, Este oficial! Școlile nu se vor redeschide fizic până la 8 februarie

CORONAVIRUS

10 Reguli de urmat

- Spălați-vă pe mâini cu apă și săpun

- Evitați contactul cu persoanele care suferă de infecții respiratorii acute

- Nu vă atingeți ochii nasul gura dacă nu aveți mâinile igienizate

- Acoperiți-vă nasul si gura când strănutați sau tușiți

- Nu luați medicamente antivirale sau antibiotice fără prescripția medicului

- Curățați suprafețele cu dezinfectani pe baz de clor sau alcool.

- Folosiți masca de protecție numai dacă suspectați că suntei răcit sau sunteți în aproprierea oamenilor bolnavi

- Pachetele și produsele fabricate/primite din China nu sunt periculoase

- Animalele de companie nu rspândesc acest nou tip de virus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© 2020 Mozocu.Org - Toate Drepturile Rezervate. D'ale lui Mozocu
Links: Filme Seriale
scroll to top